SIMFEST LA SÂNGEORGIU DE MUREȘ- EXPOZIȚIE DE CARTE ȘI ICOANE

 

Scriitorii și pictorii sângeorzeni și-au expus lucrările în cadrul festivalului SIMFEST. Cu o lungă tradiție în activitățile culturale, comuna Sângeorgiu de Mureș numără zeci de artiști plastici și scriitori, tineri și vârstnici care fac cinste județului Mureș.

Zeci de icoane și cărți semnate exclusiv de artiști și scriitori din Sângerogiu de Mureș au fost expuse la Căminul Cultural din localitate,  în prima zi a festivalului SIMFEST 2017.  Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Primăria Sângeorgiu de Mureș.

“Această comună este vestită pentru activitățile sale culturale și avem locul doi pe țară în acestă privință, avem peste 50 de scriitori sângeorzeni, peste 30 de iconari și tot atâția artiști plastici, există mai multe tabere de creație, deci avem cu ce să ne mândrim și ne-am gandit să organizăm această expoziție în colaborare cu Parohiile Ortodoxă , Reformata și Romano- Catolică și Asociația Artiștilor Plastici din Tîrgu Mureș. Ne place frumosul, ne place arta, slova și avem cu ce să ne laudăm și suntem dornici de oaspeți cărora să le arătăm această latura a noastră” a explicat organizatoarea evenimentului, Iren Moldovan.

Pe lângă numărul mare de artiști și oameni de cultură care locuiesc sau provin din Sângeorgiu de Mureș, localitatea mai are ceva special. În fiecare an au loc aici, nu mai puțin de cinci tabere de pictură, la care nu de puține ori au luat parte și mari pictori contemporani.

“Această expoziție este rodul a două tabere de pictură de icoane organizată în colaborare cu Biserica Ortodoxă nr. 2, Biserica Romano- Catolică și Biserica Reformata, Asociația Artiștilor Plastici din județul Mureș și Asociația din Sfântu Gheorghe precum și alte organizații. Și în acestă expoziție avem absolvenți de liceu dar și elevi de scoală generală, noi antrenăm în tabere, copilașii și tineri de la Liceul de Artă, care vor să picteze alături de noi” spune președintele Asociației Artiștilor Plastici din județul Mureș, Ilarie Opriș.

Primele însemnări artistice în Sângeorgiu de Mureș datează de acum 90 de ani, când un artist local a pictat mai multe clădiri în localitate. Tot la Sângeorgiu de Mureș,  a fost inițiată prima tabără privată de pictură din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *