PREMII SIMFEST 2017

  1. Juriul acordă premiul pentru ştire de televiziune producţiei ”Povestea unei staţiuni părăsite: Soveja”. Este o istorie tristă, multiplicată în zeci de exemple într-o dureroasă tranziţie. Staţiunea Soveja, cea mai ozonată staţiune din ţară, s-a pierdut într-o junglă a intereselor, ale consiliului judeţean şi ale sindicatelor. Perdantul? Noi toţi. Un reportaj de ştiri de Cătălin Bălan de la Digi TV.
  2. Într-o lume a produselor de serie, a produselor de consum, impersonale, juriul a aflat povestea unui fabricant de genţi de piele, care crează asemenea unui pictor, atunci când are inspiraţie. Montajul este remarcabil, tăieturile sunt pe muzică, arta manufacturierului a fost convertită în artă cinematografică. Premiul pentru montaj a fost acordat producţiei Rucodelie de la Savatie. Autorul este Stas Ciorescu, compania de film CIOFILM, Chişinău.
  3. Tânăra autoare, Ioana Grigore, a mers la Belgrad pentru a vedea cum a rămas în memoria colectivă bombardamentul din timpul războiului din Yugoslavia şi cum au fost percepuţi românii, ca aliaţi NATO în acea perioadă. A întâlnit oameni simpli care au rememorat momentele tensionate de atunci. Filmul este o coproducţie a universităţilor de artă teatrală şi cinematografică din Bucureşti şi Belgrad. Aşadar premiul pentru jurnalism european, acordat de Asociaţia ziariştilor independenţi, secţia română a Asociaţiei Europene a Jurnaliştilor a fost acordat producţiei ”10:34 to Belgrad”.
  4. Premiul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti a fost acordat producţiei Poveşti din Armenopolis. Filmul este o sinteză a două destine: oraşul Armenopolis, întemeiat de armeni în Transilvania, în secolul al 18-lea, Gherla de astăzi şi Zoltan Blum, ultimul evreu din Gherla, care a supravieţuit deportării la Auschwitz, pentru a trăi într-o Europă unită. Autorul producţiei este Diana Deleanu, de la TVR.
  5. Organizatorul cupei de şah Pescăruşul alb din satul Sfiştoca, din Delta Dunării, este Vasile Sergheevici Serbov, un rus lipovean. El este un supravieţuitor, un om care trăieşte din ce îi oferă natura. O viaţă pastorală, ireală, prezentată spectatorilor sub forma unui documentar observaţional, specific cercetării sociologice. Autorul Mircea Sorin Albuţiu, de la Facultatea de Teatru şi televiziune din Cluj Napoca a primit premiul dedicat minorităţilor pentru documentarul – eseu ”Khozyain”.
  6. Premiul pentru new media a fost acordat producţiei Crooked, autor Tudor Botezatu de la Casa de producţie Mihai Râpan. În doar 60 de secunde, autorul ne stârneşte simpatia pentru o găină cu o deformaţie a ciocului care ar fi trebuit să fie mortală. Însă doi oameni cu dragoste faţă de natură decid să o hrănească artificial şi astfel găina supravieţuieşte recunoscătoare. Producţia este adaptată pentru difuzarea pe facebook. Suntem convinşi că va obţine multe like-uri.
  7. Premiul pentru videoclip se acordă spotului Cangurul, pentru modul cum a transformat o idee comercială în sunet şi imagine. Autor, Natalia Bujor de la compania Ciofilm din Chişinău.
  8. În perioada 1949-1951 s-a desfăşurat la Piteşti un experiment fără echivalent în fostul sistem comunist: reeducarea prin tortură a deţinuţilor. Chiar dacă despre acest subiect s-au scris sute de cărţi, articole, au fost realizate numeroase reportaje şi documentare, niciodată nu putem spune că este suficient. Autoarea documentarului este Gabriela Baiardi de la TVR Iaşi. Marele premiu Simfest 2017 în valoare de 1.000 de euro, a fost acordat de juriu producţiei ”Nicu Ioniţă, un supravieţuitor al experimentului Piteşti”.
  9. Facebook, fake news, manipulare, influenţare, control, viitorul jurnalismului, toate aceste teme incitante au fost propuse publicului de un documentar din Danemarca. Premiul pentru televiziuni locale sau producători independenţi a fost acordat documentarului ”Facebookistan”. Autorul este Jakob Gottschau, compania producătoare express tv produktion.
  10. Chiar dacă România este considerată una dintre cele mai bogate ţări europene în animale sălbatice, totuşi a existat o specie emblematică și care a dispărut în secolul trecut: zimbrul. Reintroducerea celui mai mare mamifer în pădurile din România este subiectul documentarului Operaţiunea Zimbrul, care a primit premiul pentru televiziuni mari. Autori: Dan Curean şi Dan Păvăloiu de la TVR Cluj.
  11. Televiziunea este în primul rând imagine şi juriul a fost bucuros să acorde acest premiu unui documentar cu imagine iconică, cu o compoziţie remarcabilă, specifică instantaneelor foto. Aşadar premiul pentru cea mai bună imagine a fost acordat producţiei ”Cine iubeşte şi lasă”, autor: Victor Găluşcă, compania ADOF din Chişinău.
  12. Înainte de 1989 avea peste 12.000 de angajaţi şi era cel mai mare combinat de utilaj greu din sud estul Europei. Astăzi mai are doar 461 de angajaţi şi aproape 62 de milioane de euro. Impresionat de povestea măririi şi decăderii combinatului de utilaj greu Fortus, juriul a acordat premiul pentru anchetă echipei de la TVR Iaşi, formată din Maria Florea, Margareta Andreescu şi Cristi Donose.
  13. Antoon De Pauw este un om obişnuit, cu o mare pasiune. El doreşte să primească apauze. Chiar dacă nu este un artist, chiar dacă nu este actor. El se hrăneşte cu aplauze. Din acest motiv urmăreşte diverse spectacole şi la final, când publicul îşi răsplăteşte favoriţii, el urcă pe scenă şi alături de artist mulţumeşte publicului, chiar dacă aplauzele nu îi sunt destinate. Dacă credeţi că aţi văzut un personaj real, vă înşelaţi. Este un personaj fictiv dintr-un gen mai puţin răspândit în România. Juriul a premiat cu această ocazie un mockumentary, un film hibrid, documentar şi divertisment, care prezintă evenimente fictive, sub formă de documentar. Actorii care joacă în acest gen nu au roluri scrise, improvizează, pentru a susţine mai bine iluzia realităţii. Premiul pentru DOCUFICȚIUNE a foat acordat producției THE APPLAUSEMAN. Realizator: RUBEN VERMEERSCH (A team productions, Belgia)
  14. Una dintre atracţiile recunoscute ale României o constituie bisericile din lemn, răspândite pe tot teritoriul ţării, în special în Transilvania. Kiki Vasilescu ne propune un zbor deasupra celor mai semnificative dintre ele, cu ajutorul dronei. Aşadar, premiul pentru film turistic a fost acordat producţiei ”Biserici de lemn din România”, o producţie a companiei East Movies din Bucureşti.
  15. Una dintre cele mai interesante producţii, greu de încadrat în categoriile de concurs anunţate, a obligat juriul să acorde un premiu special, pentru o călătorie antropologică prin muzică, în România şi Republica Moldova. Un muzician elveţian încearcă să se regăsească pe sine prin creaţia folclorică din acest spaţiu cultural. Premiul special al juriului a fost acordat producţiei ”100 de movile”. Autor Max Ciorbă. Producător: compania OWH Studio din Chişinău.

Anul acesta juriul nu a acordat premiul Jana Gheorghiu pentru talk show şi premiul pentru creaţie studenţească.

A acordat, în schimb, 5 mențiuni:

CREAȚIE STUDENȚEASCĂ:

  • ”La mal de Răut”. Autor: Daniela-Victoria GROZE, Universitatea de Vest Timișoara
  • ”Animale în jungla urbană”. Autor: Alexandra SPINGOS, elevă, Tîrgu Mureș

REPORTAJ:

  • ”Dreptul de a iubi”. Autor: Eugenia POGOR, Radio Europa Liberă Chișinău

ȘTIRE:

  • ”Nouă suflete într-o singură încăpere”. Autor: Mihaela ONEA, Televiziunea TL+ Maramureș Baia Mare

VIDEOCLIP MUZICAL:

  • ”Do things right”: Autor: Vlad BOLGARIN, Volt Cinematography Chișinău

Juriul a fost alcătuit din:

  1. Conf. Univ.dr. Lucian Ionică, Universitatea de Vest din Timişoara, Preşedinte
  2. Conf. Univ.dr. Ion Stavre, SNSPA, Bucureşti, membru
  3. Gheorghe Tuică, director de imagine, SRTV
  4. Codruţ Pânzaru, producător independent, membru
  5. Dorin Ion Ilie, jurnalist, France Television, membru
  6. Prof. Univ. Dr. Brânduşa Armanca, Universitatea Aurel Vlaicu, Arad, membru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *